Trăim o bună parte din viață printre morți.
Citim în cărți poeme de-o mie de ani spuse
Și muzici ascultăm, demult compuse,
Și-n vis vorbim cu vechi prieteni morți;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-și capătă durată
Și ființează-n noi prin neființă.
– Și ne-nșelăm cu strania credință
Că ispăşim cu mari păreri de rău
Greșelile de-odinioară,
Care pe alții i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine și ce-i rău
Și când cu nepăsare și-n neștire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veșnicie.
Și doar numai părerea de rău mereu e vie.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra modului în care trăim printre amintirile și influențele trecutului, inclusiv moartea și pierderile. Exprimă regretul pentru greșelile din trecut și imposibilitatea de a le schimba, subliniind persistența sentimentului de părere de rău.