Aici sunt giuvaiere ce-mpart cu dărnicie,
Cristalizate fost-au de mine-n focul vieții,
Și-n apa lor răsfrânt-am minunea tinereții,
Iar de-artă șlefuite sunt azi pentru vecie.
Făcut-am cea mai aspră și grea ucenicie,
Dar tot le-am smuls din suflet în faptul dimineții,
Mai limpezi decât ochii de vis ai frumuseții,
Și tot le-am dat, în urmă, nespusă trăinicie.
De-acuma, vârsta poate pecetea să-și pună
Pe omul de-azi și mâine, iar moartea să-l răpună.
Aceste nestemate cu apă neclintită,
Sfidând a clevetirii pornire omenească,
Și stând într-o lumină mereu mai strălucită,
Să piară n-au vreodată și nici să-mbătrânească.
Sensul versurilor
Poezia descrie crearea unor opere de artă (nestemate) ca rezultat al experiențelor de viață. Aceste opere, șlefuite cu trudă, transcend efemeritatea vieții și devin nemuritoare, sfidând trecerea timpului și criticile.