Alexandru Macedonski – Leul

Lui Alexandru Obedenaru.
În deșerturi nisipoase și-avusese epopeea.
Sub privirea lui de rege orice fiară tremura,
Chiar pantera – pisicoasă – încă crudă ca femeia,
Se trăgea din a lui cale sub un frig ce-o scutura.
Omul chiar – această fiară cea mai crudă printre fiare,
Rămânea cu mâna moartă pe trăgaci sau pe cuțit,
Și crezându-se sub dinte, și crezându-se sub gheare,
Șovăia pierzându-și mintea de putere părăsit.
Se făcea că nu mai simte, se făcea că nu mai este,
Prăvălindu-se-n nisipul de căldură-nflăcărat,
Semeția lui – minciună; vitejia lui – poveste,
Leul se uită la dânsul îmbălându-l c-un scuipat.
Însă vârsta nimicise uriașa lui putere,
Și-nfrânt de greutatea unor ani de patriarh,
Pe pleoapele lui lâncezi cu solară mângâiere
S-afunda în maiestatea morții sale de monarh.
Și când fu între-n pace, fu priveliște ciudată,
Căci de-a morții zvârcolire coama lui când se zbârli,
Om, hienă și pantera se iviră dintr-o dată,
Dar pe leu-n agonie numai omul s-azvârli.