Lui Grigorie Alexandrescu, industriaș român.
Era zâmbitoare,
Cântând se ducea. —
În cer era soare
Și flori pe vâlcea.
Pe lângă izvoare
Voioasă trecea. —
În cer era soare,
Și flori pe vâlcea.
Sub ulmi la răcoare
Să șeadă-i plăcea. —
În cer era soare
Și flori pe vâlcea.
Era zâmbitoare,
Cântând se ducea. —
În cer era soare,
Și flori pe vâlcea.
1887
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, amintind de o scenă idilică din trecut, plină de soare și flori. Versurile simple și repetitive accentuează frumusețea naturii și starea de spirit senină, dar și trecătoare a momentului.