Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând și surâzând,
Adeseori îmi ieșea în cale
Un chip ceresc și blând.
Îmi surâdea cu-nduioșare
Cel chip de mic copil
Și-mi lumina a mea cărare
Sub soarele-april!
De-atunci adeseori în viață
Cel chip l-am revăzut,
Dar întristat într-a lui față
Și-n reverii căzut.
Ursita-mi fu fără-ndurare…
Îi cer însă umil
Ca să expir într-o cântare
Sub soarele-april.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a impactului pe care o figură angelică din trecut îl are asupra vieții naratorului. Chipul, inițial surâzător, devine întristat, simbolizând pierderea inocenței și confruntarea cu un destin nemilos. Naratorul își dorește să își găsească liniștea finală într-o cântare, sub soarele primăverii.