Și când codrii fără lacrimi
își întorc
înspre noi
priviri de aramă,
spaime de argint,
asemenea unei turme de nouri intrând
într-un staul albastru
și staulul acela,
când e cerul
topit în osul de boltă al sorții,
atunci
se aude respirând într-o depărtare,
dinăuntru,
taina zămislirii noastre
și a nesfârșitului șir de iubiri
din care
C D
O N
B Â
O C
R
U Â
M
în ochiul legănat al făgăduinței.
Sensul versurilor
Piesa explorează misterul originii și al destinului uman, folosind imagini puternice din natură. Sugerează o conexiune profundă între om și univers, o taină ascunsă în adâncul ființei.