Dintr-un măr sărac și-o pară
ne era cina de seară.
O felie de gutuie
era cina amăruie.
Un ciorchine oarecare
ne servea la prânzul mare,
și o fructă pădureață
ne nutrea la dimineață.
Doar o vișină măruntă
ne-a fost darul de la nuntă,
lacrimă care-ntârzie
veștedă și purpurie.
Un tăciune și-un cărbune
fostu-ne-au încălziune
și din
Eminescu-un vers
ne-a fost hrană-n univers,
hrană vie și merinde,
ce, nestinsă, ni se-aprinde.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață simplă și săracă, dar bogată în resurse naturale și spirituale. Chiar și în lipsuri, găsesc hrană și căldură în natură și în poezia lui Eminescu, sugerând o reziliență și o frumusețe ascunsă în simplitate.