Tăcut mi-e sufletul. Cețoase,
Aceleași stele reci sclipesc.
În jur, popoare zgomotoase
Cer aur, pâine jinduiesc.
Iar sufletu-mi, cu nepăsare,
Alt țărm și-nchipuie-n scântei
Și-n îndoita izolare
El pregătește pentru zei
Sublime daruri, minunate,
Tăcerea cosmică scrutând,
Doar-doar va auzi departe
Alt suflet prin azur chemând.
Ci tot așa, deasupra mării,
Prin ceață, păsările-ades
Își lasă inima chemării
Ce numai lor li-e pe-nțeles.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o stare de melancolie și singurătate, în care sufletul poetului se simte izolat de lumea materială și aspiră către un ideal superior. El caută o conexiune spirituală într-un univers tăcut și vast.