Privește libertatea-n cer.
Pe geam pătrunde-un aer tare.
În rugul frunzelor, stingher,
Se-ascunde ciobul lunii pale.
El fi-va seceră-n lumini,
În lanul nopții de secară.
Al lui amurg, al lui declin
Pe ochi e-n cea din urmă oară.
Răsună iar fereastra mea,
Dar glasul tânăr mi-i aproape –
S-a dus demult, s-a stins cândva
În stufăriș, pe-un mal de ape.
Ce lună palidă-n înalt,
Ce fir de păr lucind departe..
În rugul frunzelor, uitat
Ce spic se clatină pe moarte..
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare contemplativă asupra naturii și a trecerii timpului, cu o melancolie profundă legată de pierdere și moarte. Imaginile lunii, a frunzelor și a spicului pe moarte sugerează un ciclu inevitabil al vieții și al dispariției.