O, cum ați râs de noi odată,
Ne-ați dușmănit și ne-ați urât,
Când slova noastră ne-ntinată
V-a dezvelit obrazul hâd!
Dar noi, rămânem noi – poeții!
Și iarăși pentru voi tânjim,
Păstrăm iubiri de heruvim
Și-ndătinatele povețe..
Lăcașul ni-i sărac și sfânt,
Citim pe zid de ce-avem parte..
Hai râdeți, nu dați crezământ,
Și nu citiți ce-am scris în carte,
Că rătăcesc lumini prin hău,
Sub glie unda cântu-și duce..
Dar țineți minte ce-a spus Tincev :
Să taci, să tăinuiești mereu
Simțirea ta, și visul tău..
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și resentimentul poetului față de cei care l-au disprețuit. În ciuda suferinței, poetul își păstrează credința în artă și în valorile sale, îndemnând la tăcere și păstrarea intimității.