Sunt ușile închise și asprul temnicer
Reginei tale crude i-a dat cumplita cheie.
PETRARCA.
Mă-nveselește lupta iar,
În voluptatea ei mă cheamă –
Obrajii dușmani cu-a lor jar
Mi-au spulberat târzia goană.
Captiv, sunt tot mai împăcat,
Imensa beznă mă-nconjoară.
În frigul veșnic câteodat’,
Magnific, un străjer coboară.
Îmi dă aripi, cu el mă ia,
În neguri și lumini m-atrage,
Dar fiecare vorbă-a sa
O rană-n inimă îmi face.
E-a tinereții taină-n el,
Otrava dulce-i e alintul.
Îl mângâie pe prizonier,
Cu ochi nemărginiți vrăjindu-l.
15 decembrie 1901
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior al unui individ captiv, care găsește o bucurie paradoxală în luptă. Un străjer misterios îl atrage cu promisiuni și iluzii, dar fiecare cuvânt al său provoacă durere, sugerând o luptă între speranță și deziluzie.