În zori mă scol, câmpia e cețoasă.
Vreau soarele din turn să-l pot vedea,
Și deșteptarea sufletu-mi apasă
Ca fata ce-i acum stăpâna mea.
Când în amurg mergeam pe drum, odată,
În geam lumina licărea sfios
Și rumenă în prag ieșise-o fată
Să-mi spună că-s înalt și arătos.
Și asta-i tot.. V-am spus ce-aveam a spune.
Eu nu vă cer nimica, oameni buni.
N-am așteptat să vie vreo minune,
Fiți liniștit. Nu credeți în minuni!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață melancolică și amintirea unei întâlniri trecute cu o fată. Vorbitorul exprimă o acceptare resemnată a realității, fără a aștepta minuni sau schimbări.