În altar m-ascund în așteptare.
Dar mărețe aripile cresc.
Voi uita de trup la o chemare,
Zările curând se limpezesc.
Ca la întâlnire, luminoase,
Clare, precum gândul, tău vor fi.
Buzele-mi îți vor șopti duioase,
Vlaga nouă când le va-nflori.
N-am putut să ne-avântăm odată –
Scutu-mi greu în foc a izbucnit.
Și fatal altarul azi să ardă
Singuratic, până la sfârșit.
Voi nălța alt scut pentru-ntânire,
Inima în locul lui va fi.
Dulci cuvinte voi șopti-n neștire,
Dragostea îmi vei împărtăși.
Și atunci a primăverii zare
Viitorul îl va privi cu drag.
În altar m-ascund în așteptare,
Dar pe umeri aripi se desfac.
Și n-om lua-ndelung aminte
La cei din lume chefuind.
Vedea-vom taine dezgolite
Și-ndepărtare lumi sclipind.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii și a așteptării, sugerând o transformare spirituală și emoțională. Vorbitorul se refugiază într-un altar, așteptând o întâlnire transcendentă, unde iubirea va fi împărtășită și secretele universului vor fi revelate.