SANKT PETERSBURG.
TOAMNA – 7 NOIEMBRIE 1902.
Ieși în noapte – să pricep
Neclarul freamăt, clarul ropot,
Pe cei inexistenți s-aștept,
Să cred în nălucitorul tropot.
Sub lună drumul alb era
Și pași păreau că-l umplu-n zare,
Și doar o umbră cobora
De după dealuri negre-n vale.
Și-am auzit atunci ușor:
Sub luna cea tremurătoare
Un cal cu tropotul sonor
Gonea pe drum, în depărtare.
Însă aici e-un zvon încet
Al inimii curmându-și pasul.
Din care parte să aștept
Să vină tropotul și glasul?.
Dar vine calul – îl aud,
Îl văd cum, alb, se năpustește.
Și-am priceput cine, tăcut,
În șaua goală hohotește.
Ieși în noapte – să pricep
Neclarul freamăt, clanul ropot,
Pe cei inexistenți s-aștept,
Să cred în nălucitul tropot.
6 septembrie 1902. Sankt Petersburg
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Poezia explorează tema singurătății și a morții, folosind imaginea nopții și a unui cal fantomatic. Persoana lirică caută să înțeleagă freamătul neclar al existenței și se confruntă cu prezențe inexplicabile, culminând cu revelația că în șaua goală a calului hohotește moartea însăși.