Feciorul cruce-și face-n prag.
Feciorul își lasă cuibul drag.
Mama cântă singuratică,
Bucuria-i n-are frâu:
Încărcat de glorii, poate că
Va veni iubitu-i fiu!
Iată-l, iată-l în armura lui
Neguri grele străbătând,
Sufletu-și închină cerului,
Vlaga-bunului pământ.
Cântă vestitorii zorilor,
Noaptea fuge pe cărări.
Sunetul de corn al norilor
O gonește-n depărtări.
Mușchi zbârliți de vânt și burnițe
De pe câmpuri de mohor
Țintuiesc cu ochi de bufnițe
Norii albi ce trec în zbor.
El e: Poartă-n goana norului
Coiful noii dimineți,
Săgetând din-naltul zborului
Câmpurile de scaieți!
Iară soarele când scapătă
Bate vânt primenitor –
Fiul paloșul și-l leapădă,
Scoate coifu-i lucitor.
Pieptul e străpuns și sângeră
Și-l dor rănile cumplit:
Bun noroc tu zare liberă,
Lan de neguri izbăvit!
Mama așteaptă singuratecă.
Bucuria-i n-are frâu:
S-a întors rănit dar poate că
Va trăi iubitu-i fiu.
Nu, n-a uitat-o fiu-i drag:
S-a-ntors la ea să moară-n prag.
Sensul versurilor
Piesa descrie întoarcerea tragică a unui fiu rănit de pe câmpul de luptă, care se întoarce acasă doar pentru a muri în brațele mamei sale. Este o poveste despre sacrificiu, pierdere și durerea unei mame.