Lui E. Ivanov.
Când, pătrunzând în lumea mare,
Tu cauți armonii, tânjind,
Când în ungher privind tresare
Ființa-ți, moartea așteptând;
Când ura, dragostea ori boala
Îți sunt trăirile firești,
Cu a norocului beteală
Mă crede, poți să te mândrești.
Dar când nici dorul, nici tristețea
Ființa nu-ți mai răscolesc
Când, de un sânge bătrânesc
Ți-e întinată frumusețea,
Atunci prădat ești de-al tău har:
Solie moartea-ți va trimite,
Iar viața, fără de ispite,
Încetini-va pașii doar.
martie 1909
Din volumul Versuri alese 1956
Sensul versurilor
Poezia explorează condiția umană, oscilând între căutarea armoniei și confruntarea cu moartea. Ea descrie o pierdere a pasiunii și a sensibilității, care duce la o viață lipsită de ispite și la o moarte iminentă.