La bătrânețea mea pustie
De cele sfinte m-am dezis.
Acolo mi-apăreai tu mie,
Dar nu aievea – ci în vis.
Șoptind, tomnatica paloare
Ceva mi-aduce-aminte, lin..
Dar umbrei pot să-i dau crezare
Din visul adolescentin?.
Cum pot ști de-mi era sortită?
Uitând de rana ce gemea,
Visarea-n neguri mistuită
Prelung, în visu-mi stăruia.
Poveștile mă lasă rece,
De cărunțele-s subjugat.
Las’ altul ușa să o-ncerce,
Căci mie nu mi-a mai fost dat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unui bătrân care, la apusul vieții, reflectă asupra unei iubiri pierdute și a deziluziei față de cele sfinte. El se simte subjugat de trecut și incapabil să mai trăiască o nouă iubire.