S-au dus buzele mele,
ce voiau să atingă
atâtea alte buze.
S-au dus ochii mei,
să vadă ceea ce nu se poate vedea.
S-a dus fruntea:
voia și ea să gândească atâtea,
și iar să gândească atâtea.
S-a dus cerbicea mea,
gata să poarte pământul,
să poarte pământul și cerul.
Toate s-au dus! Toate s-au dus!
Iată-te singur, – schelet
doar cu un rest de ficat într-o parte,
ca un ceasornic muribund,
și ca dintele acesta de aur, care sfidează soarele.
Nu se vor mai întoarce.
Mai bine să te prefaci într-un arbore.
Vei găsi
vreun vultur orb
gata să-și facă din țeasta ta culcuș.
Și vei fi mai puțin singur.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și deznădejde față de trecerea timpului și inevitabilitatea morții. Corpul se destramă, lăsând în urmă doar un schelet singur, iar singura consolare pare a fi transformarea într-un arbore, oferind adăpost chiar și unui vultur orb.