Înstelarea-n lac răsfrântă, printre foi de nufăr,
A făcut din lac poiană, din luceferi licurici,
O poiană colbăită de ninsori de chihlimbar,
Printre care stropi de aur joacă lucitori şi mici.
Pe când noaptea străvezie în tăcere se-nvestmântă,
Broaştele opresc o clipă tânguirea lor deşartă;
Iar pe apele vrăjite trece luna ca o sfântă,
Ofilind întreg frunzişul cu surâsul ei de moartă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă idilică, dar melancolică, în care natura reflectă o stare de spirit contemplativă. Luna, lacul și elementele naturii creează o atmosferă de visare și efemeritate, sugerând o frumusețe trecătoare.