Lună, mi-am aninat privirile
De razele tale
Până ce roua m-a învăluit
În sclipătul ei
De perle.
Privirile mi-au ațipit
Pe cadranul tău
De aur șters
Și am visat, printre cețuri viorii,
Că pe una din limitele tale
Se află exploratorul selenar,
Cercetându-ți pustiurile
Neumblate încă
De om.
Când m-am trezit,
Sclipătul de perle
Al aurorii
Devenise curcubeu.
Din razele tale
Și de pe tipsia ta, —
Acum de argint, —
Mă privea un
OM.
Sensul versurilor
Piesa descrie o reverie nocturnă în care naratorul își imaginează o călătorie pe Lună. La trezire, visul se transformă într-o realitate surprinzătoare, sugerând o conexiune între vis și realitate.