Tu vezi, ultima roză se stinge în pahar,
Ca tot atâtea visuri, ca tot atâtea doruri,
Ce cu mănunchiul fraged
Mi le-ai trimis în dar.
Erau nespus de albe, sub stropi de rouă fină.
Plânsese aurora, când tu le-ai smuls din straturi,
Și plânsul le-nflorise
Cristale de lumină.
Privește, azi, doar una mai stăruie-n pahar.
Dar n-o presez în vată și n-o-nchid într-o carte.
Petală cu petală, de visuri mă desparte,
De tot atâtea doruri când tu vei fi departe.
O, n-o presez în file
Banale dintr-o carte,
Iubirea, ca și floarea,
Vor reintra în moarte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de melancolie și resemnare față de o iubire pierdută. Metafora rozei care se stinge simbolizează finalul relației și acceptarea inevitabilității morții, atât a florii, cât și a iubirii.