Cum freamătă plopii înalți!
Cum freamătă-a viață și-a moarte.
Cu vârfuri spre cer înălțați își poartă fiorul departe.
Ce demoni ascultă șoptirea, ce spun?
Ce sfinți se îndură de lume?
Războiul e groaznic, răsunet de tun
Ce arde și lasă ruină fără nume.
Cum freamătă-ntruna și gem plopii-nalți!
Pe ceruri albastre, de aur, stă luna.
O prind sus pe vârfuri și-n geamăt nebun încearcă să-i fure cununa.
Sub auru-i rece frământă mai greu
Un murmur de grea rugăciune,
De-ar fi să-l audă din slăvi Dumnezeu,
Când luna e moartă și noaptea-i tăciune!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra dualității vieții și a morții, folosind imaginea plopilor înalți ca simbol al legăturii dintre pământ și cer. Versurile explorează teme spirituale și existențiale, sugerând o căutare a sensului în mijlocul suferinței și al distrugerii.
