Eu voi intra în haos
Senină și-mpăcată.
Va fi ultima moarte,
Și eu de zeci de ori,
Cum am murit în viață
Cu fiecare toamnă,
În bronzuri reci topită
Cu fiecare iarnă de neguri
Și ninsori,
Cu fiecare floare ucisă-n
Auroră,
Cu fiecare zâmbet ucis
În primii zori.
Da! Voi intra în haos în armură de soare,
Prin joc de stele-aprinse, —
Urcând cărări de gând.
O umbră luminoasă,
Plutind în sărbătoare,
Voi râde printre astre,
Din cosmos luminind.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de moarte și renaștere, văzută ca o intrare senină într-un haos cosmic. Vorbitorul se împacă cu moartea, considerând-o o eliberare și o transformare într-o entitate luminoasă în univers.