În codrii depărtați, străini,
Pentru meschina veselie,
Mă duc visări cu ochi senini
În primitoarea ta chilie.
Cu simplitatea în parfum,
Fiică-a dumbravei, blândă floare,
Mă întâlnești ieșind acum
Pe treptele scârțâitoare.
Văzduhul jilav, limpezit,
Toarnă cu seară roză-n plete,
Trezind frunzișul ațipit
Flutură sunetele-ncete.
Sensul versurilor
Piesa descrie o evadare într-un loc retras, în mijlocul naturii, unde naratorul găsește consolare și o conexiune profundă cu o persoană dragă. Este o celebrare a simplității, a frumuseții naturale și a liniștii sufletești.