Auzi cum se trec numai țipăt cu unghiuri greoaie, în cârduri
Zburând zgomotos peste casă spre caldele câmpuri, cocorii?
Freamătă frunzele pale, foiesc pițigoi prin mesteceni.
Tu-mi spui, primăvara cea caldă vom întâlni-o noi iarăși..
Iubită, -aș putea lângă tine s-aștept fericirea ce vine?
Oare în iarna cea rece mai slab înfloriți ți-s obrajii?
Deseori, prinzi din oglindă zâmbete copilăroase
Iar îndreptând coronița. Descoperă-mi singură, dară,
Mai viu unde arde, pe fața-ți, viața și pasiunea:
În dimineața livezii plină-n aprinderea zării,
Ori lângă focul meu când eu tot mă tem, ca scânteia,
Cu pocnet sărind, să nu frigă mici piciorușele tale?.
1842
Sensul versurilor
Piesa exprimă o contemplare melancolică asupra naturii și a iubirii, cu o teamă subtilă de pierdere și o dorință de a proteja fragilitatea persoanei iubite. Poetul se întreabă dacă fericirea va mai fi întâlnită și caută să descopere pasiunea și viața în chipul iubitei.
