A zilei zare după munți pieri,
Învins e codrul greu de liniști grele…
Ci, în curând, iubito, vei veni
Pe țărmul amuțit al veghii mele?.
Melodiosul glas, oare-n curând,
Va rupe așteptarea-nfrigurată?
Și în curând la pieptu-mi tresăltând
Vei fi un foc și o dorință toată?.
Plutesc pe ape cețuri lucitoare,
Ușoare ca și voalul tău, stăpână,
E ceasul zânelor! Veni-vei oare
Tu, dintre zâne cea mai dulce zână?.
Ori noaptea, umbra și cu tine-ntru otravă,
Un vis ivit-ați și întors din mers
Și amăgit am fost de-o patimă bolnavă,
Al cărei jar s-a-nmormântat în vers?.
1855
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și dorință după o iubire pierdută, folosind imagini ale naturii pentru a amplifica starea de spirit. Naratorul așteaptă cu nerăbdare o persoană dragă, dar se teme că aceasta este doar un vis sau o iluzie.