Toamna în parc, frig iar:
Brumate-n zori, cad fluturând
Pe cineva
Frunze purpure de stejar.
Văzul lui e lucios,
Împrăștie frunze cu mâna,
Inima sunând:
≫Aleluia, aur frumos. ≪.
Râzând, răsare Soarele:
El e fericit. Liniște-n parc
Și mai cad
Cu duiumul frunzele.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de contemplare în natură, în timpul toamnei. Personajul principal găsește o formă de bogăție spirituală în frumusețea simplă a naturii, mai presus de cea materială.