Mă ucide porcosul Satrap,
Lăsându-l, va fi masacru,
Mi-a rânjit, stând înțepenit:
Pe aur ședea, pe aur,
Lăsându-l, va fi masacru.
Pe corpul lui păros, scârbos,
Îi răsfățam. Tremura.
„Uite, cine-s” (i-am șoptit)
Și-n cap mi-am dat gaura,
Văzând mintea, s-amuza.
(Mă crede năuc cu dor barbar?)
Și-am căzut în genunchi.
Pe mal la Viața vuită,
Am fost în doi, amurgind:
„Aur, aurul adu-mi-l”.
„Clipa mă poate ucide,
Nu am voie să aștept,
Eu-s chemat la drum, la dezmăț,
De cuvinte ciudate,
Nu am voie să aștept.
„Pe inima ta păr apără,
A mea este perfidă.
Slăvită e inima mea:
Ros de Viață, Dorință.
Să plec cu aur: cerință.
„Marea cheamă iahtul,
Multe corturi mă-nvită,
Zi străină și balsam străin,
Delir străin, altă fiță,
Doar pe mine mă-nvită.
„Viața-n mine gâfâie,
Noul, spre mine e-n cursă,
Visul meu e un haos sfânt,
Visarea ta e surdă,
Spata de aur aruncă.
Deja e beznă tristă, surdă.
Am scâncit. Aduceau
Valurile noi mesaje:
Te așteptăm. Ai aur?
Și valurile urlau.
Am luptat. Cutremura malul,
Mâna-n corp îi suceam,
Rupând, smucind. Dar, degeaba.
Aurul sunând. Râdea.
Nu pot pleca, nu pot pleca.
Multe seri veni la seri,
Sânge mi-a scurs, scurs, tot scurs,
Mă chema departe, m-invita,
Noi doar cu omorul:
Eu și Satrap, porcosul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă disperată cu un satrap pentru aur, simbolizând o luptă interioară cu o obsesie sau un viciu. Protagonistul este consumat de dorința de a obține aurul, fiind dispus să recurgă la violență, dar în final este înfrânt și rămâne captiv.