Te cuprind în brațe, tot nu-s sătul,
Aici albă e tihna, alb vălul.
N-a fost așa liniște nicicând,
Țipă, că timpul ne va pierde,
Stăm, sperând cu mâini inerte
În amurg de sărut și lăcrimând.
Țipând, mușcând m-atingi cu capul,
Eu îți rup grosolan trupul.
Părul tău prea lins, parfumat,
Zbârlit, smuls să-mi atingă fața.
Gâtul tău alb, mai alb acum,
Strângând mai dur va fi albastru.
Să prindă pumnal mâna ta albă:
S-a oprit viața, nu se știe,
N-are chin, sărut, plânset, beție,
Vai, lumea e terminată.
Văl crud ne acoperă, ca nea,
Albă și calmă va fi lumea,
Te blestem, te rup, te mușc agresând,
Să blestemi, rupi, muști țipând.
Mă omoară tihna, voalul:
Alungă-mă, or eu te alung.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică și distructivă, culminând cu un act de violență și moarte. Liniștea este una a sfârșitului, unde nu mai există sentimente sau viață.