Țipă seceta-n fântână
și se face foc în apă,
prin porumbul care crapă,
vita cade într-o rână.
Urcă stins nisip pe pleoapă,
plânge-n râu o moarte spână,
cu morminte se îngână
brazda care stă să-nceapă.
Praf de praf abia se ține,
roua seacă nas și buză,
peste arșița confuză,
dar în strugure e bine,
dacă nu cumva, prin sine,
lacrima din ochi acuză.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj devastat de secetă, unde natura suferă și moartea este omniprezentă. Un sentiment de deznădejde și pierdere plutește în aer, cu o ultimă licărire de speranță, poate iluzorie, în strugure.