Știu că ți-am dat odată niște cărți,
era o zi cum alta n-o să fie,
trăiam și eu, și tu în două părți,
și beți și triști de-acea ipocrizie.
Și cărțile dădeau un ce firesc
precum le căutasem în tot teancul
și mi-a venit deodată să-ți citesc
Serghei Esenin, tălmăcit de Stancu.
Am început să lăcrimăm ciudat,
să ne-ntâlnim în lacrimi peste pagini,
ca-ntr-un amor, femeie și bărbat,
pe cavalcada sfintelor imagini.
Plângeai și tu, dintr-un motiv obscur,
plângeam și eu, cred că de mila noastră,
și-atunci aș fi putut pe loc să jur
că va intra Esenin pe fereastră.
De fapt mă și simțeam ce el era
c-o lampă de petrol pe umeri stranii,
și doar atunci erai numai a mea..
de-ar fi ținut acel moment cât anii..
Dar ceasul greu bătuse din pereți,
pendulele te-nnebuneau cu ora,
dar n-ai știut să simți și să înveți
să fii a mea și nu a tuturora.
Cu-n braț de cărți, spre locul tău te-ai dus,
de ai un loc, și ai, că mă și doare,
dar eu intrasem în poetul rus
ce moartea ne-a-nvățat pe fiecare.
Pretextul unor alte revederi,
acele cărți, sub ochii tăi îngheață,
ci totul între noi a fost doar ieri,
doritul mâine nu mai are viață.
Mai poți citi Esenin, lăcrima?
Nu simți un ștreang ce peste gât te strânge?
Tu nu mai ești, nu vei mai fi a mea,
dar ochii mei mai lăcrimează sânge.
Și cărțile să nu mi le aduci,
nu e nevoie, poartă-le cu bine,
ne vom vedea într-un târziu, năuci,
ca oarecine pe un.. oarecine.
Să știi atât : păstrez același rol,
din cărțile conștiințelor complice,
pe umeri am o lampă cu petrol
și-n inimă o sfântă cicatrice..
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație trecută, marcată de poezie și intensitate emoțională, dar și de incapacitatea de a depăși barierele. Naratorul își amintește de momentele împărtășite prin intermediul poeziei lui Esenin, dar realizează că acea conexiune s-a pierdut, lăsând în urmă doar regret și amintiri dureroase.