Cerneala putrezește-n călimări,
În beciuri, vinul nostru reînvie,
Ca să miroasă a lăstari de vie
Și prin armuri ne trec stafii călări.
Dintre ai noștri, cei mai mulți s-au stins,
Bizanțul pretutindeni ni se-arată,
Ce scris zadarnic, vremuri de erată,
Stilistică bogată dinadins.
Căderi de roți de dorul cheii coarbe,
Oprirea va veni, acuș-acuș,
Vai, ce aproape au ajuns cei duși,
Biblioteca parcă ne resoarbe,
În trista țară a privirii oarbe,
Amurg valah. Îmbătrânim, Fănuș.
Sensul versurilor
The poem reflects on aging, loss, and the passage of time, invoking a sense of nostalgia and melancholy. It speaks of the fading of life and the looming presence of death, set against a backdrop of Romanian heritage and cultural symbols.