Pregătiri de toamnă și la mine-n sânge,
Și o greutate simt acum la mers,
Cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
Printr-o reverență dinspre univers.
Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
Că-i destulă toamnă s-o aștepte-n noi,
Dacă nu le vine ochilor să-și creadă
Că senini din toate sunt numai ei doi.
Ca o reverență frunza-n prăbușire
Umerii mi-i umple de un tragic scrum,
Triste monumente uită să respire
Când se-aude țipăt de cocor în drum.
Sunt schimbări grozave orșiunde, parcă,
Prin tufișe slute – zdrențe moi de nimb,
Cu prilejul vieții, moartea mă încearcă,
Toamna-i anotimpul ce devine timp.
De-ntrebări finale, ziua este plină,
Toamna arde cuprul în copacii gri,
Ca o reverență frunza în lumină
Caută motivul de a se jerfi.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a apropierii morții, folosind metafora toamnei și a căderii frunzelor. Frunza care cade este văzută ca un simbol al sacrificiului și al acceptării inevitabilului.