Ființa ta mi-a căutat ființa
Și viața mea te-a căutat în moarte,
În veac cu mari eșapamente sparte
A fost să ne unească suferința.
De te-aș elibera o zi din plânsu-mi
Și din îmbrățișarea-mi dureroasă,
Tu ai muri, căci moartea mă apasă
Să stau de veghe nesfârșit eu însumi.
Tresar în somn când simt că te încearcă
Urâte, tulburi vise pe sub pleoapă,
De când te știu sunt treaz întruna parcă,
Am de luptat cu lutul pentru groapă.
El vrea să urce-n noi și să te-ncapă,
Prin tălpi, ca apa prin rănita barcă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație profundă marcată de suferință și sacrificiu. Vorbitorul își asumă rolul de protector, veghează asupra celuilalt chiar și în fața morții, fiind legat printr-o durere comună.