Sfrijit, neras, cu mersul fără vlagă
S-a aciuit într-o dărâmătură
Din fundul curții care trece-njură
Că rânduiala nu-i prea este dragă
De câte ori pe-acoperiș e bură
Sub zidul spart ar vrea să se retragă
Și glezna lui osoasă și beteagă
S-o apere cu jalnică măsură
Ce rost mai are pentru cine-adună
Un pled și-un scaun fără de picior
Avea o mamă poate și-o străbună
Cu zâmbetul ce nu-i prea e ușor
Îmi spune-ncet cu tihna lui imună
Sunt liber vezi să beau să dorm să mor
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om marginalizat, care trăiește într-o sărăcie lucie și își găsește o formă de libertate în acceptarea sorții. El pare împăcat cu ideea morții, văzând-o ca pe o eliberare.