Biet suflet, unde mai rătăcești?
E altă lume în flori și stele?
Sau în vecii – fără gând – te sfârșești?
E altă viață, fără de moarte?
Sau și-a noastră-i vis smintit,
și nu mai e nimica mai departe!..
Când frumusețea se face pământ,
tu mai rămâi doar amintire,
dar amintirea se pierde-n cuvânt..
Cântecul tău – am vrut să-l cânt,
Din tot ce este sfânt în mine,
Însă în mine de mult nu mai sunt..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de jale și melancolie față de pierderea frumuseții și efemeritatea vieții. Vorbitorul se simte golit de sine, incapabil să mai cânte cântecul sufletului, în timp ce amintirea se estompează în cuvinte.