Întâi apărură semne bizare – cuvintele moarte zărind pe trotuare, cuvinte părând amețite, și
altele, multe, derivând sub caniculă, agonizând paralitice.
Apoi începură volumele – cioclii trudeau impasibili, vuietul rotativelor sumbre, lazaretele,
groapa cu var, vaccinați bibliotecile, turnați în cerneală otravă, cranii în carantină.
Phoetusi suavi pretutindenea, phoetusi blonzi, paji limfatici, canalii puhave și palide, piei
pline de cadavrele cuvintelor moarte, supurând cărți, expectorând manuscrise.
Turnuri în ceață, capete fără stăpân, eminențe sterile dansau pretutindenea, până când a
venit un vânt, un vânt rece și limbile căzute le-a dus.
Și iată e noapte.
Steaua și luna pe drum.
Dorm obosite cetățile albe, și
Daniel de
Foe,
ciberneticul, se pregătește să-nceapă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume în declin, afectată de o boală metaforică a limbajului și a cunoașterii. Cuvintele își pierd sensul, iar societatea se află într-o stare de degradare, așteptând o schimbare sau un nou început.