Para paraistorie, paralirica, paraviață,
totul seamănă și totul e altceva – și o puzderie de
copii care latră devorându-l pe
Cronos.
O, te vei duce și tu
lunecând pe drumul paralel tuturora fără să știi – până și solitudinea ta,
pustia, galbena ta solitudine își va părăsi albia.
Poate, dar nu! Nici chiar sfârșitul pe care-l aștepți, nu va fi singurul, unul, pentru groapa la
care visezi în acest septembrie se va găsi un paracadavru.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că totul este o variantă a altceva, o paralelă a realității. Vorbește despre inevitabilitatea morții și despre singurătatea existențială, sugerând că nici măcar sfârșitul nu este unic.