Albastru și rece, verde și rece, galben și rece –
ochii de Argus ai templului te-au văzut.
Taci. Dacă vrei, totuși, să spui ceva,
învață să urli.
Pretutindeni te lovești de obiecte –
vântul alungă pe străzi urechile căzute,
bonzii ce ți-au surâs la intrare
erau toți de metal.
Toate capetele speculative iau forma de cub
și devin transparente. Seara apare profetul.
Nevăzut de nimenea, se strecoară în taină
călugărul mort, în oraș.
Nu! Lasă aripile! Nu mai e timpul!
Cuvintele-ncep a fi de cultură,
Șamani invizibili inoculează poeților-scoici
noaptea, o boală ciudată.
Intră în rece – verde, galben, albastru și rece,
nu mai visa, nu mai iubi, nu mai crede –
Taci. Dacă vrei, totuși, să spui ceva,
învață să urli.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume rece și dezumanizată, unde emoțiile sunt suprimate și individul este redus la un obiect. Este un strigăt mut de alienare și o invitație la exprimare, chiar și prin urlet, într-un univers indiferent.