Ritmul acesta caută-l, ritmul –
gonește, gonește, lasă-te tot mai adânc devastat
de vacarmul percuției, nu ezita: porți stigmatul,
e zadarnic să uiți că și tu te-ai născut cu aceeași
predestinată alură – toate oglinzile nu fac
decât să ți-o strige mereu. Cuvintele tale
iau tot mai mult forma prelungă a sunetelor
pe care un zeu le absoarbe, cuvintele tale
se despoaie într-un streep-tease nocturn
cu dizolvante lumini – odată,
nu vei mai ști nici tu sensul lor, descompunerea
va sigila tezaurul și mașini aberante
îți vor reproduce destinul. Unde, unde?
într-o țară încrucișată, într-o oblică țară,
într-o țară în care urmași sterili
nu vor mai naște predecesori.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unui destin implacabil, marcat de decădere și pierderea sensului. Individul este copleșit de un ritm distructiv și se confruntă cu o identitate fragmentată, într-o lume sterilă și lipsită de viitor.