Geniu administrat riguros ierarhii castele umbre chineze cuvintele laminate se alungesc și devin fluierături altele sunt expuse în lăzi de gunoaie, printre care se-arată bătrâni goi și hidoși, ori fixate în cuie mari pe panouri laolaltă cu cârpele cuvinte semănând cu pantofii uzați ai colajelor, poeți semănând cu pantofii uzați ai colajelor, editori, profesori, mentori, redactori, admiratori, o, angoasă a pantofilor uzați care se aud șoptind prin muzee că poetul cel mai de seamă al
Berlinului e măturătoarea nebună din
Bundesal-lee care vorbește cu frunzele moarte și nu scrie niciodată nimic.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a vieții în contrast cu aspirația către artă eternă. Versurile sugerează o reflecție asupra valorii cuvintelor și a creatorilor în contextul trecerii timpului și al uitării.