Cadavrele trăiesc, și iată corbii
rotindu-se deasupra celor vii, și
membrele ce putrezesc încet fac fapte bune
– și durerea noastră vine și pleacă (putredă și ea),
după poruncă.
Umede și sumbre sunt galeriile prin care rătăcește destinul nostru putrezit demult – cine se va hrăni cu atâta carne ce putrezește crudă?
O, metalul cătușelor, ci singur, tot mai rece, nu putrezește niciodată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj macabru dominat de moarte și decădere. Imaginile puternice ale cadavrelor, corbilor și putreziciunii sugerează o lume în care suferința este omniprezentă și inevitabilă.