Dans al cetăților obosite, crepuscul roșu, Abendland… agonia ticăloșitelor neamuri
sufocate în aur și purpură veche. Mercenarul străin călărește seara pe colinele solitare,
visând jaf și incendii – destul vouă! Cuvintele-pești, moarte pe ape albe, meduzele infestează
istoria. Animale și păsări de pradă pe steaguri se schimbă în hiene și corbi. Iarăși mă
voi întoarce-n pădurile mele, 1000 de ani până când va trece avalanșa absurdă. Hoardele,
vântul a și început să miroasă a carne crudă sub șeile cailor, vântul stepelor, miros de
scuturi de piele.
O, catedralele, quattrocento, barocul, o, viitoarele săpături arheologice în
timp și în umbra de pe acum învinsului
Apostat.
Sensul versurilor
The song depicts a decaying civilization, haunted by war and longing for a return to a simpler, more natural past. It evokes a sense of weariness and impending doom, contrasting past glory with present decay.