Stau lângă mâna ce mi-a dezmierdat
În ani de vis obrazu-nrourat,
Cât mă-nfioară alba mână rece,
Prin care mută seva vieții trece,
Insinuantă și ne-nduplecată
Ca marmora în care e sculptată.
O, mâna asta, azi înmărmurită,
Purta pe strune inima-ți trudită.
Și cu condeiul cizela ades
Atâtea gânduri rotunjite-n vers!
Fiori, sculptați în mâna albă, rece,
Ce din mormânt în grea țărână trece!
Ea din pământ, în haos se desface.
Tu-n marmoră trăiești eterna pace.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea față de pierderea unei persoane dragi, un poet, evocând amintiri și contemplând trecerea timpului și inevitabilitatea morții. Mâna poetului, odinioară creatoare, devine simbol al eternității prin marmura în care este imortalizată.