S-a-nveșmântat în haine albe
Cetatea negrelor
Păcate.
Suavii fulgi
De hermelină
Pudrează turnuri
Și palate.
Acolo, crima
Și desfrâul,
În aur, minciuna
Și-ascunde,
Acolo, jalea
Din colibe
Nu „deranjează”,
Nici pătrunde.
Pe mândre turnuri
Crenelate,
Se-aștern dantelele
De gheață,
Ca un surâs
Depus de iarna
Pe veci
Paradoxală.
Viața
Din purpură
Și echipagii,
Desfrâul triumfând,
Sfidează,
Pe când de foame
Și de geruri,
Nefericiți
Agonizează.
—
Cetate cu păcate
Negre,
De-a pururi
Fără de dreptate!
Veștmântul alb
E-o ironie
Pe fruntea-ți
Neagră de păcate.
Fermecătoarea
Hermelină,
În care te-nveșmânți,
Cetate,
Accentuează
Tot mai straniu
Năframa
Negrelor păcate.
Sensul versurilor
The poem depicts Bucharest as a city of contrasts, where opulence and vice are hidden beneath a facade of beauty and purity. It highlights the stark inequality between the wealthy, who indulge in luxury, and the poor, who suffer from hunger and cold. The white "hermelin" symbolizes a deceptive covering for the city's dark sins.