Un ou ciudat e inima ‒ din care se strecoară lumina firavă pe
care voi păși • astăzi sau mâine – sau cer – sau etern • sau
poate când ochii magici vor pluti – pitiți în silabe – prin vast
și prin singur • nimeni cu vâslele de priviri ale vidului • ori cu
aripile de respirație apneică ale infinitului • căci e o capcană
de zdrențe argintii în orice făgăduială a săniilor ce sărută cu
viteză zăpada • și o încolăcire prea tulbure în timpul prea
adânc ca să poți exista • ceilalți își măsoară deșeurile cu
sângele – cu strămoșii – cu geologia fanfarelor • tu zâmbești
frigul stelar ca pe un semn cu sensul străin de cuvinte • cauți
un pas al depășirii – al transgresiunii finale – un tărâm
nesățios al năpârlirilor spiritului • cu liber pe absența treptelor
– abjuri cu fiece gând toate pecețile moștenite • strălucind de
negru – cu golul lacrimilor halou sau mandorlă a neantului •
cu departele adeverit de străin • faci din armura exilului
condiția statornică a evanescenței • devin astfel ce traversez –
monstru sau chip dement de zeu • trăiesc prin hirsutele pieriri
inversate • lăsând în urmă cadavrele a tot ce se poate numi –
iar în umbră versatilitatea nesfârșită a numerelor • fixez aerul
ca să-mi delocalizez privirea • arunc evidențele evidate cu
care voi vă hrăniți • părăsesc fără aripi – fără vas – labirintul
oglinzilor și atolul obsedant al imaginilor • și las să alunece-n
nitescență toate cicatricile cu care eul mă poate chema •
.. unicul își scobește astfel solitudinea cu care navighează.. •
Sensul versurilor
Piesa explorează tema transformării personale și a depășirii limitărilor impuse de existență. Vorbitorul caută un sens mai profund dincolo de convențiile sociale și așteptările moștenite, îmbrățișând singurătatea și exilul ca pe o cale spre evoluție spirituală.