Tu ai ieșit cu-ntârziere,
Dar eu senin te așteptam.
Și nicio șoaptă a-nserării,
Nicio mișcare nu pierdeam.
Când flacăra țâșni deodată
Și-ncet cuvântul s-a-nălțat,
Căzu și cea din urmă piatră
Și inima s-a luminat.
În vifor și zăpezi sonore
Ți-ai arătat chipul vrăjit
Și-n veșnice lumini cupole
Se-amestecau în asfințit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o așteptare senină și contemplativă a unei persoane dragi. Sosirea acesteia aduce o revelație și o luminare interioară, transformând peisajul exterior într-unul magic și plin de speranță.