Un zburător, ca o săgeată
În slobod iureș, năzdrăvan,
Ca o fantasmă-naripată
Porni-n albastrul ocean.
Elicea-i cântă ca o strună..
Privește:-n cântecu-i sonor,
Spre soare, -n vuiet de tribună,
Pilotul se avântă-n zbor..
Și-acum, în albăstrimea mută
Scânteie mândrul avion..
Elicea cântă nevăzută
Același cântec monoton..
Apoi – zadarnic ochiul cată
Căci prin ochian zărește doar
O zare limpede, curată,
Și-un ocean făr’ de hotar..
Iar jos, sub arșița de soare,
În pâclă deasă, fără vânt,
Mulțimi de oameni și hangare
Strivite-s parcă la pământ..
Și iar din neguri se-nfiripă
Un viu, nepământean acord..
Aproape-i minunată clipă
Și faima tristului record!.
Pân’ la pământ puțin mai este..
Dar iată.. vuietul cel surd
Fu întrerupt fără de veste
De-o liniște, un vid absurd..
Și fiara cu elici sfârșite
Porni ocol după ocol..
Un reazim, stinsele orbite,
Degeaba cată-n spațiul gol!.
.. Aripile-i pe șes, departe,
Încovoiate-s crengi de de pom..
Și-n sârmele mașinii moarte
Mai moarte-s mâinile de om..
De ce în zboru-ți, ca vultanii,
Te-ai înălțat fără temei?
.. Leoaica dulcilor pierzanii
Să-ți zvârle-apoi ocheada ei?.
Sau în elanu-ntreg al firii
Ființa ta s-a mistuit?
Gustând plăcerea prăbușirii
Motorul singur l-ai oprit?.
Ori mintea-ți fuse otrăvită :
Căci te-ai văzut în zbor turbat
Ducând cu tine dinamită
Pământului însângerat?!.
Sensul versurilor
Poezia descrie zborul tragic al unui aviator, culminând cu prăbușirea sa. Explorează teme precum ambiția, efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții, sugerând un final tragic și misterios.