Văd: sunt zile de aur curat,
Toți copacii sunt ninși de lumine,
Noaptea geruri din glie răzbat
Și în zori albul schit depărtat
Parcă limpede-l văd lângă mine.
Tot se-aude cântând undeva
Nu știu cine, și-mi pare deodată
Că spre seară la râu cineva
În hățișul de stuf tot cânta
Melodia de mine-așteptată.
Dar nu vreau ca să aflu mai mult.
Nu-nțeleg acel glas, mă înșeală
Melodii ce le știu – nu le-ascult
Cum să pot să-mi ascund
Irosirea-mi fatală?.
24 august 1901
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra frumuseții naturii și a trecerii timpului, evocând un sentiment de melancolie și introspecție. Naratorul pare să se confrunte cu o pierdere sau o irosire personală, căutând consolare în amintiri și în peisajul înconjurător.