Vreau un lănțișor să-ți dau acușe,
Cu mlădieri de mult deprins,
Dorind, în mii de inelușe,
La gâtul tău să fie prins.
Tu fă-i pe plac, e o nimică,
E dorul lui sfios, fugar,
Iar ziua-i o podoabă mică
Și seara ai să-l lepezi iar.
Dar de-ți aduce unu-odată
Un lanț ce te-ar încătușa,
Eu nu-ți port pică, dragă fată,
De șovăiești, Lisette-a mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a oferi un cadou simbolic, un lănțișor, persoanei iubite. Naratorul acceptă posibilitatea ca aceasta să aleagă o altă legătură, chiar una constrângătoare, fără a purta resentimente, subliniind o dragoste necondiționată și o acceptare a alegerilor celuilalt.